Sabatul vrăjitoarelor prezintă diavolul sub forma unei capre cu ghirlande, înconjurat de o ceată de vrăjitoare desfigurate, tinere și bătrâne, într-un peisaj arid luminat de lună. Capra posedă coarne mari și este încoronată de o coroniță de frunze de stejar. O vrăjitoare bătrână ține în mâini un prunc emaciat. Diavolul pare să acționeze în calitate de preot la o ceremonie de inițiere pentru copil, deși superstiția populară din acea vreme credea că diavolul se hrănea adesea cu copii și fetuși umani. Pot fi văzute scheletele a doi bebeluși; unul aruncat în stânga, iar celălalt ținut de o babă în prim-planul din centru.
Tipic pentru imaginile legate de vrăjitorie, multe dintre simbolurile folosite sunt inversate. Capra își întinde copita stângă în loc de cea dreaptă spre copil, în timp ce sfertul de lună este orientat spre exteriorul pânzei în colțul din stânga sus. În partea de mijloc, în plan înalt, pot fi văzuți mai mulți lilieci zburând deasupra capului, mișcarea lor de zbenguială reluând curba semilunii.
Interesul pentru supranatural a fost o caracteristică a romantismului și se regăsește, de exemplu, în opera Der Freischütz a lui Weber. Cu toate acestea, în context spaniol, picturile lui Goya au fost văzute ca un protest împotriva celor care susțineau și aplicau valorile Inchiziției spaniole, care fusese activă în vânătoarea de vrăjitoare în timpul proceselor împotriva vrăjitoarelor basce din secolul al XVII-lea. Mai târziu, Sabatul vrăjitoarelor a fost pictat în timp ce o luptă acerbă se ducea între liberali și cei care erau în favoarea unei biserici și a unui stat condus de regaliști, care a culminat cu așa-numitul Deceniu amenințător (1823-1833). Ambele tablouri pot fi văzute ca un atac la credințele superstițioase răspândite în Spania într-o perioadă în care poveștile despre adunările de la miezul nopții ale vrăjitoarelor și apariția diavolului erau ceva obișnuit în rândul populației rurale. Ele reflectă disprețul artistului față de tendința populară spre superstiție și față de întoarcerea la temerile medievale condusă de biserică. Reprezentările lui Goya ale unor astfel de scene au luat în derâdere ceea ce el vedea ca fiind temeri medievale exploatate de ordinea stabilită pentru capital și câștig politic.
În secolul al XX-lea, tabloul a fost cumpărat de finanțistul José Lázaro Galdiano și donat statului spaniol la moartea acestuia.