Polarizabilitatea este o măsură a ușurinței cu care un nor de electroni este distorsionat de un câmp electric.De obicei, norul de electroni va aparține unui atom, moleculă sau ion.Câmpul electric poate fi cauzat, de exemplu, de un electrod sau de un cation sau anion din apropiere.
Dacă un nor de electroni este ușor de distorsionat, spunem că specia căreia îi aparține este polarizabilă.
Polarizabilitatea, care este reprezentată prin litera greacă alfa, α, se măsoară experimental ca raportul dintre momentul de dipol p și câmpul electric E care îl induce:
Unitățile de măsură ale lui α sunt C m2 V-1.
Ionii mari, cu sarcină negativă, cum ar fi I- și Br-, sunt foarte polarizabili.
Ionii mici cu sarcină pozitivă mare, cum ar fi Mg2+ și Al3+ au o polarizabilitate scăzută, dar au o capacitate mare de a polariza speciile polarizabile, cum ar fi I- și Br-.
În uzul obișnuit, polarizabilitatea se referă la „polarizabilitatea medie”, adică, media pe axele x,y,z ale moleculei.Polarizabilitățile în diferite direcții (de exemplu, de-a lungul legăturii în Cl2, numită „polarizabilitate longitudinală”, și în direcția perpendiculară pe legătură, numită „polarizabilitate transversală”) pot fi distinse, cel puțin în principiu.
Polarizabilitatea de-a lungul legăturii care unește un substituent cu restul moleculei este văzută în anumite abordări teoretice moderne ca un factor care influențează reactivitatea chimică etc., și a fost propusă parametrizarea acesteia. A se vedea INGOLD (1953); TAFT și TOPSOM (1987).
