Exercițiile de dirijare strictă a vocii, sau contrapunct de specie, încep cu o singură linie muzicală bine formată, numită cantus firmus (voce fixă sau melodie fixă; pl. cantus firmi). Compoziția cantus firmus ne oferă posibilitatea de a angaja următoarele trăsături muzicale fundamentale:
- liniștea
- independența și integritatea sau liniile melodice
- varietatea
- mișcarea (spre un scop)
Primul nostru exercițiu de voice-leading strict va consta în compunerea unor cantus firmi bune, bine formate. Primul pas este să interpretăm și să analizăm cantus firmi model, cum ar fi următorul cantus firmus în Do major, compus de Heinrich Schenker.
Aici sunt oferite o serie de alte cantus firmi. Executarea acestora este o practică utilă pentru a dezvolta un simț intern al sunetului și senzației unui cantus bine format, iar multe dintre caracteristicile cantus firmi bine formate se transpun și în alte stiluri muzicale. (Aceste cantus firmi model pot fi, de asemenea, folosite ca puncte de plecare pentru exercițiile noastre pe două voci.)
Din aceste cantus, observați cum caracteristicile muzicale generale de fluiditate, integritate melodică, varietate și mișcare spre un scop sunt elaborate în caracteristici specifice. Următoarele caracteristici sunt tipice pentru toate cantus firmi bine formate:
- lungime de aproximativ 8-16 note
- aritmic (toate notele întregi; nu există note lungi sau scurte)
- începe și se termină pe do
- se apropie de tonica finală prin pas (de obicei re-do, uneori ti-do)
- toate progresiile de la notă la notă sunt consonanțe melodice
- intervalul (intervalul dintre notele cele mai joase și cele mai înalte) de cel mult o zecime, de obicei mai puțin de o octavă
- un singur punct culminant (punct culminant) care apare o singură dată în melodie
- conexiune logică clară și formă netedă de la început la punct culminant și până la final
- în cea mai mare parte mișcare în trepte, dar cu unele salturi (mai ales salturi mici)
- fără repetare de „motive” sau „licks”
- orice salt mare (al patrulea sau mai mare) este urmat de un pas în direcția opusă
- nu mai mult de două salturi la rând; nici un salt consecutiv în aceeași direcție (cantul în Fa major al lui Fux este o excepție, unde salturile descendente succesive conturează o triadă consonantă.)
- tonul conducător progresează spre tonică
- în minor, tonul conducător apare doar în penultima măsură; submedianta ridicată este folosită doar atunci când se progresează spre acel ton conducător
Tendințe melodice
Caracteristicile enumerate mai sus sunt destul de detaliate, iar unele dintre ele sunt specifice contrapunctului de specie strictă. Cu toate acestea, luate împreună, ele exprimă în detaliu unele tendințe generale ale melodiilor într-o varietate de stiluri.
David Huron identifică cinci proprietăți generale ale melodiilor din muzica occidentală care se leagă de principiile de bază ale percepției și cunoașterii enumerate mai sus, dar care se manifestă în moduri specifice ușor diferite în stilurile muzicale. Acestea sunt:
- proximitatea înălțimii – tendința ca melodiile să progreseze prin pași mai mult decât prin salturi și prin salturi mici mai mult decât prin salturi mari. O expresie a netezimii și a integrității melodice.
- declinare în trepte – tendința ca melodiile să avanseze prin trepte descendente mai mult decât ascendente. Posibil o expresie a mișcării orientate spre scop, deoarece avem tendința de a percepe o mișcare descendentă ca o scădere a energiei (mișcare spre o stare de repaus).
- inerția pasului – tendința melodiilor de a schimba direcția mai rar decât continuă în aceeași direcție. (Adică, majoritatea progresiilor melodice sunt în aceeași direcție cu cea anterioară). O expresie a netezimii și, uneori, a mișcării orientate spre scop.
- regresie melodică – tendința ca notele melodice din registrele extreme să progreseze înapoi spre mijloc. O expresie a mișcării spre o poziție de repaus (cu notele non-extreme reprezentând „repausul”). De asemenea, o expresie pur și simplu a distribuției statistice a notelor într-o melodie: cu cât o notă este mai înaltă, cu atât mai multe note sunt sub ea pentru ca un compozitor să aleagă, și cu atât mai puține note sunt deasupra ei.
- arc melodic – tendința ca melodiile să urce în prima jumătate a unei fraze, să atingă un punct culminant și să coboare în a doua jumătate. O expresie a orientării spre scop și a tiparului odihnă-mișcare-repaus. De asemenea, o combinație a regulilor de mai sus în contextul unei fraze muzicale.
Exercițiu de practică
Înainte de a compune un cantus firmus de la zero, încercați să construiți un cantus bine format în jurul următorului schelet. Au fost furnizate lungimea, înălțimea de început, înălțimea penultimă, înălțimea finală și punctul culminant. Creați o linie melodică lină, consonantă, care să exemplifice caracteristicile enumerate mai sus – atât caracteristicile specifice ale cantus firmi de strictă speță, cât și caracteristicile generale ale melodiilor tonale. Faceți clic pe portativ pentru a asculta melodia. Asigurați-vă că ascultați de fiecare dată când faceți o modificare.
Share